Există oameni pentru care termenii de „reciclare” şi „colectare selectivă” sunt străini, sau pur şi simplu refuză să încerce pentru că “în România nu se poate”. În România este mai greu, nu este atât de la-ndemână să colectezi selectiv, însă nu este imposibil. Dar aici intervenim noi, ONG-urile, vrem să vă ajutăm, să vă dăm un impuls, să vă arătăm că nu e chiar atât de greu. Însă nu putem singuri, fără un pic de implicare din partea voastră: e ca şi cum am recunoaşte în gura mare că suntem nişte Dons Quijote călare pe o mârţoagă (ONG-ul) şi ne place să ne luptăm cu morile de vânt (autorităţile şi lipsa comportamentului civic al românilor) cu gândul la Dulcinea (o Românie curată).
Lăsând la o parte poveștile cu cavaleri închipuiți transpuși în era contemporană, să ne întoarcem la subiectul din titlu și să îi acordăm atenția și seriozitatea cuvenite. Sticla, pe lângă carton, hârtie şi plastic este cel mai utilizat ambalaj folosit în casă. Este un produs 100% natural (realizat din nisip de cuarţ, calcar şi sodă calcinată), durabil, inert şi inactiv biologic, adică nu afectează în niciun fel calitatea şi proprietăţile produsului conţinut.
De ce să colectăm selectiv ambalajele din sticlă?
- Nu sunt un produse biodegradabile, adică odată aruncate la gropa de gunoi, acolo rămân pe veci, pentru că sticla nu are proprietăţi de descompunere. Iar potrivit Eurostat, România îşi depozitează deşeurile la gropile de gunoi în proporţie de 99%, aflându-se pe penultimul loc în clasamentul ţărilor europene civilizate, care reciclează, cum este Germania, cu 1% deşeuri depozitate la gropile de gunoi sau Olanda cu 1.1%.
- În 2011, 7.8 milioane tone de CO₂ au fost emise în atmosferă, din care sticla a fost vinovată de 2%. Poate pare puţin, dar făcând altfel calculul, fabricarea sticlei a generat 156.000 tone de CO₂ într-un singur an. Am respira mai bine dacă această cantitate ar fi redusă, doar pentru că nu ducem sticla la groapa de gunoi.
- Procesul de fabricare al sticlei este un mare consumator de energie, resurse naturale şi generator de gaze cu efect de seră. Materia primă este cântărită şi amestecată, după care este topită în cuptoare speciale, alimentate prin combustibil fosil (gaze naturale sau petrol) la temperaturi între 1300 şi 1600 de grade ce pot urca şi până la 2000 de grade. După care este modelată şi finisată. Poate pare simplu, dar întregul proces este foarte laborios şi de durată.
- În schimb, sticla reciclată, transformată în cioburi, are o temperatură de topire mult mai joasă decât cea a materialelor folosite pentru fabricarea inţială. Studii recente spun că dacă am recicla sticla, s-ar produce cu 20% mai puţine emisii de CO₂, provenite din industria producătoare de sticlă, şi am folosi mai puţini combustibili fosili. Ştim foarte bine că resursele noastre de gaze naturale şi petrol se vor termina în cel mult 10 ani. Ar fi indicat să începem să economisim cât mai mult, nu?
- Şi un alt „de ce da”, sticla poate fi reciclată la infinit fără a-i fi afectată calitatea, atâta timp cât procesul de reciclare este realizat corespunzător şi nu este contaminat.
_YB15.png){kind=link}
Cum să gestionăm corect deșeurile de sticlă?
Clătiți recipientele din sticlă şi eliminați capacele sau alte dopuri din plastic sau metal. Evitaţi să spargeţi sticla, cioburile sunt mult mai greu şi dureros de manevrat, lăsaţi fabrica să se ocupe de ciobirea sticlei.
Ce produse din sticlă nu sunt reciclabile?
Contactaţi colectorul local, acesta vă va spune exact ce anume primeşte şi ce nu. Sticla, în funcţie de utilizările sale, conţine anumiţi aditivi care necesită procese speciale de reciclare, procese care nu sunt întâlnite la toate întreprinderile cu care colectorul lucrează.
Trebuie să ținem cont că NU puteți trimite la reciclare: geamurile, vesela, oglinzile, obiectele din ceramică și sticlă termorezistentă sau becurile (becurile economice, becurile cu LED și tuburile flourescente sunt reciclabile, dar nu fac parte din categoria deșeurilor din sticlă, ci sunt colectate separat numai de anumite companii – mai multe informatii în articolele viitoare).
Aşa că, încă o dată vă îndemnăm să colectaţi selectiv! Într-adevăr, poate fi dificil să găsiţi un colector cât mai aproape de casă. Găsiți mai jos găsiţi câteva site-uri care listează colectori din întreaga ţară, care vă pot ajuta în acest sens.
Ați auzit de Sigurec.ro, un serviciu modern de preluare şi colectare a deşeurilor din România? Staţiile lor se găsesc în parcările marilor comercianţi (Carrefour şi Cora) pe teritoriul întregii ţări. Puteţi găsi aici o hartă a locaţiilor lor. În schimbul deşeurilor depuse primiţi un voucher discount la cumpărăturile din hipermarket. Au şi o aplicaţie pe mobil şi chiar puteţi chema reciclatorul acasă, dacă aveţi o cantitate rezonabilă de deşeuri, serviciu oferit gratuit. Ei spun că au capacitate de procesare a sticlei de 110.000 tone pe an, însă estimează că vor procesa doar 30.000 de tone. Aşadar, de ce să nu le dăm de lucru?
Pe lângă aceştia să nu uităm de containerele colorate implementate de autorităţile locale. Nu sunt ele cea mai bună soluţie, dar atunci când altele nu există, acestea sunt mai avantajoase decât aruncatul la groapa de gunoi.
O parte din sticla trimisă spre reciclare nu este inclusă în procesul propriu-zis pentru că poate afecta calitatea sticlei generate, ci este folosită în alte scopuri, cum ar fi în construcţii, în special pentru drumuri. Un om de ştiinţă din Marea Britanie a descoperit că sticla poate fi transformată foarte uşor în tobermorit, un compus care curăță apele subterane de materialele toxice ce le poluează. În viitor sticlele de bere şi vin pot ajunge să curățe apele poluate.
Luând în considerare toate aceste oportunităţi şi soluţii, de ce aţi mai arunca sticla la coşul de gunoi? Spor la colectare!
Articolul face parte din seria “Let`s Recycle!”, creată cu scopul de a educa românii să colecteze mai mult și mai bine 🙂
Autor: Larisa Fulga
Surse: blog.letsdoitromania.ro, The Guardian, European Environment Agency, Eurostat, Gandul.info, Waste and Resources Action Programme (Wrap), inhabitat.com, zf.ro.
